Salonul trei

abia internat temător cu fișa în mână
am deschis ușa salonului trei
și dintr-odată s-a deschis o altă lume
aici plutesc prin aer
pungile cu ser de la perfuzii
de-a valma cu seringi
cu bandaje și asistente mov
din când în când
vine în picaj un cărucior năuc
trăgând după el o cutie de carton
care se lovește de paturi de noptiere
se mai lovește și de câte un bolnav
dar de obicei trece șuierând și se pierde
în ziduri adânc sub tencuială
de unde iese fix la miezul nopții
și ne bântuie
de frică sărim pe geam
și ne facem cruce

pe jos pe gresia umedă se târăsc
șerpuind tot felul de garouri
aproape că nu mai avem pe unde călca
cei mai sănătoși dintre noi
au făcut din cârje un fel de picioroange
cu care se plimbă într-un du-te vino aiuritor
pe intervalul dintre paturile de fier

de undeva de sus picura o lumină firavă
și se prelingea prin ochi până la tine
femeia pe care te visez mereu
apoi dintre crăpături apar hoții de lumină
cu o mie de picioare gălbui
după care dispar și se face întuneric

aici veșnicia nu e un mit
înfloreşte în fiecare dimineață
de sub pături
și fiecare perfuzie e o catedrală
țâșnind din brațele noastre ca o iluminare
până sus în tavan

Categorii
2 Comments
    0 Pings & Trackbacks
    0 Pings & Trackbacks

    Lasă un răspuns