Catharsis

„Luminată e de pâine masa mea la care scriu
cu o pană lustruită dintr-un spic suav de grâu”
(Marin Lupşanu – O familie de ţărani)

e frig în lume ne sticleşte viaţa de ger
susură rana din tâmplă a moarte
eu până la prăsele înfigeam ochiul în cer
trosnesc în mine toţi zeii
în livezi stau să înflorească duzii printre cruci
si luna îşi ciuguleşte bulgării desculţă prin miriştea bătrână

la marginea satului cu duzi
doar morile de grâu pitite printre umbre la pândă
mirosind a veşnicie carele urcau din greu în hambare cu bivoli cu tot
ca într-o imensă maşină de tocat morminte
şi roţile se împlântau adânc în carnea de lut
eu aveam călcâiele şi osul tâmplei sfârtecate de lumină
şi pluteam pe deasupra caselor scunde ridicate din pământ
amestecat cu pleavă cu paie şi cu trudă

– hei, cum ne zidim în pământ cu pământ ca într-o cetate nebună!

pe drum se simţea doar mirosul fierbinte cum urca în cer
când mama frângea pâinea în două cu mâinile flămânde