Străjerul

Cum dorm îngerii Domnului în boabele de grâu toată iarna
ca şi cum cerul celest ar hiberna în pâine sau poate zeii
zeii ar sta la pândă ar ţâşni primăvara printre pietrele morii până la noi în suflet
deasupra tuturor stă un ţăran cu privirea pierdută în zare şi cu
raza lunii înfiptă adânc în piept până la oase e străjerul
duhnind a câmpie semănând cu un munte împovărat de o cruce.

Toamna alţi îngeri îşi găsesc locul în rădăcina firava a firului de grâu
simţi cum urcă pământul în el până la cer bolborosind cuvinte neînţelese
sau cum îşi ia câmpia de subsuori şi o aruncă năprasnic peste sat
până în străfundul fântânilor dintre case pe deal.

– pământul şi-a înfipt ţărâna în tâmpla câmpiei sau în noi pe sub coaste.

De sub unghii ţărâna ne ţâşneşte a floare a rug
picioarele ca nişte rădăcini îmi caută străbunii întinşi pe spate sub un dud
de braţe ne atârnă talanga pentru cuci hai sus îţi zic ţine-te de mine să vezi
cum mă pândeşte soarta ascunsă în livezi.

– un bob de grâu un bulgăre de aur câmpia şi-un străjer

Categorii

Lasă un răspuns