Umbre împrăștiate pe ai noștri pereți

îţi sângerează sufletul și tălpile
de atâta mers
și umbrele îți sunt tocite
de teniși fioroși
pe mine mă doare ploaia
și plânsul tău fără rost

timpul desfoaie
petalele florilor
în somn
apoi părul tău cum plutește haotic
Doamne,
cât de frumoasă îmi eşti
și câtă dorință ai strâns
la piept
bezna ne dezmiardă
ne mângâie duios
buzele noastre topite de ploi
se caută
ca într-o zăpăceală ritualică
și ne tot înălțăm la cer
când eu când tu
pe rând
până obosim și se face frig

îți spun că vine iarna
că te părăsesc
și nu mă crezi