Nedumerire sau marină doi sau…

mă cutremur şi mă urlu ca un lup
pe nisipul ciobit și ud
unde urmele pașilor tăi
sunt spălate cu furie de valuri

rătăcesc cu ochii înfipți adânc
în scoicile sparte
și ei scânteiau ca niște lumânări
focul lui Dumnezeu
cu care Ezechiel căra lumina
dinspre înviere în moarte
un du-te vino continuu
de furie și speranță
sunt atât de multe
locuri copleșite de uitare
cu alge uscate împletite de vânt
și risipite nostalgic pe dig

buzele mele
îți sărutau soarele și marea
de pe sâni
vântul fierbinte ne răscolea carnea
ce trupuri flămânde
și însetate creșteau în noi!

am rămas cu o jumătate de răsărit în palme
și nu știu ce să fac cu el