Ciorile

despre ciorile mov și
trecerea lor atemporală în spațiul luminii
după reguli și semne
numai de ele știute
cântă poetul

cum vin nestăvilit peste câmpie
pe sub linia subțire
ce desparte cerul de toate
cu clonțurile lor însângerate
și spaimă multă
și vin fără de odihnă cârduri cârduri
peste miriștile tulburi
peste brazdele proscrise
umplând cu croncăneala
și cerul și timpul

– cum mușcă din propriile lor umbre ca vântul.

peste iubirea crescută din pământ
trec ciorile ca niște năluci
și ne lovesc peste obraji
cu aripa
crestând numele sângelui viscolit
și iertat într-un sfârșit

ca o sirenă se aude lucrarea câmpiei
muncile ei noapțile ei
apoi răsăritul somnului