Transporter – Memory Alpha

pentru că nu o mai recunosc
pentru că nu mă mai cunosc
cineva îmi dă un băț de chibrit
aproape stins
abia de apuc să zăresc un gând
uneori văd un zâmbet
alteori masa de scris
dar de cele mai multe ori
recunosc doar întunericul
ce m-a cuprins
tot întunericul lumii strâns cu migală
în timp

sunt purtătorul de întuneric lichid
umblătorul printre neliniști printre griji
cu trupul șiroind goliciune uneori pustiu
și asta mă supără cumva,
hai sictir!
și mă simt ca după o aruncare în gol cu ochii închiși
și brusc mă sting
foc părăsit

îmi plimb întunericul și alaiul de păsări
de-a lungul de-a latul trupului meu
pe brațe pe umeri pe falus stupid
tu rupi din mine hălci mari de nopți
și de nesomn
și le așezi la marginea ferestrei
pe pervazul de fier
ca pe niște firimituri
să nu te mai bântui în somn
eu zburătorul bătrân

uite
aici în sud ne adunăm
toți purtătorii de întuneric
pe miriști de foc în mori ce macină fum
unde bobul de grâu pocnește
și se face scrum
de aici plecăm purtând cu noi
tot urâtul din voi
drumul ne este desenat pe cer
și ne ducem peste nouă mări
peste nouă munți peste nouă țări
peste nouă suflete nemântuite
chinuite etern
acolo e o piatră mare albă ca un ou
ne lipim obrajii de ea,
ne îngropăm oasele
și tot ce ne mai amintim despre noi
apoi ne întoarcem
purtând o altă față lipită de ochi
o altă viață acum
un alt destin
și tot așa la infinit