Să ne trăiți, tovarăși!

(după o idee năstrușnică din anul 82, recitată de multe ori pe scenă în anii 83 – 84 și nu am pățit nimic)

Prin fața mea trec soldați
în pas cadențat
rap – rap rap – rap
din ochiul drept în ochiul stâng
este armata poporului roz
de ochi îmi atârnă talanga
în spate port o pancartă mov
în suflet chemarea
la luptă, la luptă, cu cântec înainte
marș!

Poporul mărșăluiește în orb
spre viitoruri multe
important era ca noi să fi privit
și să fi nimerit în întuneric calea
să fi izbutit și să fi izbăvit
mântuirea celor o mie de nopți
o mie de popi cu mustăți
și un zâmbet ca o floare.

Pe străzi noroiul se revoltă
cizmele soldaților stropesc unsuros
doamnele distinse,
toate cu umbreluțe în mână
și cu coc,
din cap până în picioare
apoi mă ghicesc cumva undeva
sub o balustradă
și mă străpung miop
cu o lumânare caldă.

Fără să vreau am devenit eroul
războiului de pe ulița mea
din orașul hotărât proletar
coșmar de femeie
drept pentru care am primit
în aplauze
un litru de gaz lampant
gândul îmi era ca de obicei
la o delicioasă coapsă de femeie
fierbinte ca focul gheenei
servită într-o pungă de plastic.

Ce bine ne stă ca simpli oameni
beți și în pat mereu cu o altă femeie
amețite de planul cincinal aflat
în erecție continuă și deplină, aheia!

Categorii

Lasă un răspuns