Cu picioarele strânse sub braț

mai știi sufletul meu?
ți-am zidit în el o biserică
așa cum m-am priceput
cu turnurile pitice și strâmbe
dar pline de har și lumină
de iubire și viață
și tare îmi e frică să nu vină în iarnă
vrăbii să o strice

de un timp
locuim amândoi în aceeași soartă
înzidiți într-o lume abstractă
și nu am știut
nimic despre întemeietor
ziditorul nostru
cel de peste toate
a descălecat deodată
între două războaie
în locul ăsta țara nimănui
unde miroase acru a renunțare

din senin într-o zi
m-ai invitat să intru în trupul tău
era târziu era și frig
la noi pe stradă
mi-ai dat un pahar cu vin
apoi am făcut dragoste
o noapte întreagă
până când cineva
a bătut cu furie în perete
aerul din cameră
se umflase prostește
și am izbucnit în râs
amândoi
apoi ne-am ținut în brațe
viața rămasă

respirația noastră ne sfâșie carnea
iar întunericul
ne redesenează din milă
pe amândoi
oscior cu oscior
după care vom arde încet
până la ultimul strop de lumină
și vom cădea lați
cu picioarele strânse sub braț

Categorii
One Comment
    0 Pings & Trackbacks
    0 Pings & Trackbacks

    Lasă un răspuns