La liliacul roz

când a cumpărat barul
fostul legionar a sădit
chiar la intrare un dud
care a ajuns acum
un pom uriaș
în el s-au adunat
toate păsările cerului
și care
cu aripile amestecate
la prima ninsoare
își încearcă zborul final
toate deodată

numai eu nu reușesc
să zbor
umblu pe străzi
vorbind singur
și omenii
pe care-i întâlnesc
își fac cruce
se dau trei pași înapoi
și își scuipă în sân
piei drace își spun
cu năduf

când se întunecă
mă duc la bar
unde stau
la aceeași masă
îmi beau sticla
de vodcă
și încerc să scriu
cel mai tare roman
care s-a scris vreodată
în așteptarea muzei
care nu mai vine
mă îmbăt
și capul îmi cade
pe masă și-adorm
în timp ce ochii
mi se tot micșorează
până când ajung
ca doi sâmburi de măr
și lumina nu mai poate
să-i încapă
și din cauza asta
nu am reușit niciodată
să le văd chipul
celor doi îngeri
trimiși special din cer
de un responsabil
cu bețivii
să mă aducă acasă
îl auzeam
pe unul dintre ei
cum se bâlbâie rău
și am început
să mă joc
colorându-i fața cu galben
și părul cu mov

în noaptea de sânziene
un liliac a intrat
pe fereastra deschisă
și de atunci stă agățat
tot timpul
de tavanul roz
care are în mijloc
un ochi de bufniță
în loc de bec
sătenii i-au zis
șugubăț barului
la liliacul roz
până într-o zi când
probabil liliacul
a murit și a picat
în halba mea cu bere
iar când sunt întrebați
unde se duc
sătenii răspund simplu
la bar
și de atunci
m-am lecuit
să mai beau
vodcă cu bere