Blues pentru hidrantul roz,  Poezie

se rupe în fâșii carnea trădată

țipă în mine bezmetic noaptea
și boala și moartea cu părere de rău
mi se rupe în fâșii carnea trădată
și oasele se sparg ca lovite de-un călău
cu roata întărită cu pinteni de fier
cu greu îmi țin urletul și plânsul
mândria mea de bărbat călit în dureri

îți este milă de mine
uneori plângi întristată
tăcerea se așterne pe străzile înfundate
îmi strâng pumnii scrâșnind
până când țâșnește din ei
sânge amestecat cu lumină
spectacol tragerii cortinei
definitiv

în mine se aud degrabă și laolaltă
trădările și orele lungi asudate
în ciudă și peste voința noastră
trupul se odihnește
pe umăr de furtună
s-o facem lată îmi zici
și te ascunzi
într-un trup de zână nevinovată

în actul doi stau
singur în dormitorul capcană
cu perdele roz la fereastră
privirea stă agățată
de peretele alb
până când mă răsucesc în oglindă
și plâng și ea se sparge
în cioburi și lacrimi sărate
în amintiri și în multe păcate
picături de sânge spumante
în lanțuri apari deodată
blondă dintr-o cușcă de fier
lălâie și goală toată
cu carnea roșie și înflorată
cu nituri de plumb și cuie curgând
din pulpe cu puroi și nămol laolaltă

m-am hotărât să plec acum deja nu-mi mai pasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up