Reflexia unei pleoape de cer în fereastră și Liușka stând picior peste picior

de un timp năpăstuiesc
haotic și nebune
cuvintele tale
în sufletul meu
suflet ostenit
și demult părăsit
în arșița renunțării
și lăsat apoi
prizonier tristeții
și lăsat să se usuce
la nesfârșit
răstignit într-o colivie
cu zăbrele de fier
și privirea
cu transparența apei
căprui
ca o fereastră de cer

aproape în fiecare zi
cam pe la zece
soseau în sufletul meu
trei îngeri demonici
și tare se mai minunau
de amintirile din el
de cele colorate mai ales
pe care le proiectau
în mintea mea
și le priveau
tolăniți confortabil
până se plictiseau
atunci ridicau
fiecare piciorul
și însemnau locul
– uf, sufletul meu
ca o apă curgătoare
e semn rău
să te urinezi în el
mama îți moare –
îngerii însemnau
chiar și amintirea
la care au rămas
apoi plecau
la barul din sat
și în urma lor
un miros puternic
și se făcea imediat
întuneric
și degetelor mele
li se închideau ochii
și se făcea un fel
de noapte albastră
sub unghiile lor

între timp
în apartamentul
tău din Obor
întunericul zilei
era bântuit
de păsări albe
albe și mici
chiar și roz
ca niște steluțe
sau mai degrabă
ca niște fulgi mari
de zăpadă
când gri când albă

nu am să înțeleg
nicio dată de ce
stăteam ore întregi
înțepenit pe scaunul
din bucătărie
priveam
și mă minunam
cum un fir de apă
se ridica vertical
din chiuvetă
până la tavan
și Liușka trăgea
cu nesaț din țigară
sau bea
cu înghițituri
mari și rare
pelin de Urlați
de la parter
se aude sfâșietor
o femeie jelind
tocmai
se spânzurase
de becul
din sufrageria ei
un înger bolnav
și trist

ca din somn
trezit cumva
am ajuns acasă
unde
în așteptarea ploii
colbul drumului
îmi ningea
și frigea
tălpile goale