Poezie

Nu-i așa că nimănui nu-i pasă de tine?

de câte ori ești întrebat
de curioși mai ales
despre copii
despre nevastă
sau chiar despre soartă
soarta ta
de fiecare dată le spui
că ești bine
și că zbori
în fiecare dimineață
până la soare și îndărăt
că fluturii au tot timpul cuib
la tine în stomac și în suflet
la subsuori mai ales
iar când le spui
că e frumos și bine
la tine în viață
nu-i așa
că abia îți mai ții lacrimile
și glasul ți se stinge încet
și răgușit de plâns?
de fericire le spui
și închizi grăbit
în timp ce telefonul
îți arde tâmpla
ca un fier înroșit

nu-i așa că nimănui
nu-i pasă de tine
nici nu mai știi ce e rău
nu mai știi nici ce e bine
oare ce sens
mai are viața când
până și câinii
se hârjonesc veseli pe străzi
adio parcă îți vine să spui
apoi să respiri odată lung
și să te înalți
definitiv
să te tot duci
și să nu te mai întorci niciodată
în trupul de carne
în trupul de piele și nevoi
împuținat acum
sar tot numai durere
și tu unde ești
sufletul meu pereche
până mai ieri?

vântul cumva mi te-a smuls și dus
departe de mine
și nici măcar, uite
nu plouă
nu plouă nici cât să spele
noroiul și zgura
și ura care m-a cuprins
poate doar ura
să mă vindece de tine
ori cât de mare-i prețul
și oricât de mult
mi se va întuneca
și durea sufletul

brațele îmi sunt acum
ca două mecanisme defecte
care își caută bâjbâind
rostul pierdut
sufletul meu chiar e nepereche
biet suflet de cuc
se pare că deja am pierdut
și asta încă uite mă doare ca dracu
nu-i așa că nimănui
nu-i a păsat vreodată
de noi
de noi rătăciții lumii
pe drumuri și ploi

doar livada de pruni
se mai vede
și încă îmi mai bucură ochii
deși din ea se aude plânsul
cucului cernit
cucului bătrân și nebun
plânsul meu acum și el cuc

te iubesc de mor, fute-m-aș
reușesc să-ți șoptesc
cu năduf la ureche
apoi se-așterne liniștea rece
definitiv

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *