Nopți de iarnă și un saxofon romantic

nopțile în care câmpia mea înghite cerul și unde îți băteam la fereastră deschide-mi deschide-mi urlau în mine amintirile luna și cerul unde îți sunt aripile mă întrebai și eu plecam rușinat sub pașii mei se căscau fântâni inutile și hăul cel mare și răul și se auzea plânsetul viilor cu strugurii uciși de prea tineri poate și prețul plătit libertății prea mare sau mersul târșit printre amintiri și iluzii și în urma piciorului cresc păduri de salcâmi îmi crește pe ochi o pâclă neagră și mă înfioară aerul rece din fereastră și nu știu de ce îmi aduc aminte cum muream în fiecare clipă trăită la tine în brațe și nu mi se părea corect undeva cândva am fost păcălit smuls din mine și azvârlit cu putere în rău din rău în mai rău până ce deja era târziu și doar blestemul meu bolborosit se mai auzea din mine

azi a înflorit cerul deasupra azilului de bătrâni în care am sfârșit într-o zi din altă zi deja mi se pun întrebări despre existenţialism despre zborurile mele despre piciorul pierdut dar mai ales despre dragostea vieții mele și nu știu ce să răspund