Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

Incantatoriu și nimic despre picior

dintr-odată aşternuturile mele au fost cuprinse de o adevărată frenezie îmi dădeau senzația că s-au prins ca într-o horă apoi și patul a început să tremure m-am ascuns în cel mai întunecos colț și-mi clănțăneau fără rost măselele uneori vii și îmi reproșezi că nu mai poți să-ți reazemi viața și fruntea de sufletul meu și că nu mai ai încredere în mine că nu mai sunt cel care a fost că nu are rost să-ți trăiești viața cu mine în gând să mănânci să dormi sau să privești cerul cu mine în minte și că îți e din ce în ce mai greu să-mi vorbești că îți sunt dorințele toate sugrumate de plâns și neputință ca un vârtej amețitor se învârt în jurul tău amintirile cu noi zborurile noastre înalte și mereu primăvara cu luna ei mai sau cum zbârnăiau de ciudă lucrurile sau cărțile scrise de mine parcă prea multă incertitudine și prea subțire e linia care desparte durerea de fericire și nici nu mai știi de ce am ochii umezi m-am închis ermetic în uimirea și taina mea te privesc cu stupefacţie ca un copil venit prima dată în lume grădina mea e populată de arbori bizari și bule colorate de aer umplu cerul și lumea uite există fără lumina mea doar întunericul mai are preț se vinde cu gramul la colțuri de stradă pe șest ne închidem singuri în propriile noastre sublime închisori utilate cu wireless de mare viteză înconjurați de inutile ziduri sub cerul vechi apoi buzele mele îți biciuiesc carnea îndesat îți e pielea toată numai rană peticită cu săruturi mortale ca un fior sângele tău îngroșat de vreme se subțiază ca un fior Doamne ca un fior și cât de înalte îți sunt flăcările și cât de fierbinte a devenit jocul iar eu cu o mie de guri cu o mie și una de buze te cotropesc secundă cu secundă și tu mereu mereu împietrită de groază cu timpul amintirile cu noi dispar de la sine devenim indiferenți și inutili ca apoi să ne îngrășăm și să facem gușă

ochii tăi plânși înecați în lacrimi care nu-s orbi ochii mei secătuiți de lumină care nici ei nu-s orbi apoi drumul dintre noi suspendat dar care există și trupurile noastre fără aripi cum dorm somn în somn fără vise până murim eu îmi consumam timpul într-o continuă plutire deasupra lucrurilor din cameră ziare reviste ciorapi aruncați alandala și un avion de hârtie lovit și umilit de zidul din mine

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up