Costel, omul cu o pendulă și un papagal bețiv

printre cei care frecventează barul
în fiecare zi
un personaj interesant este Costel
un bețiv cuminte
nici nu cred că știe de ce bea
are mâinile amândouă flendurite
cu degete lungi, subțiate
de vântul aprig din Bărăgan
umblă toată ziua
trăgând după el un cărucior
în care are o pendulă veche din lemn
și pe care încearcă în zadar
s-o vândă celor din sat
în unele zile stă și în răspântie
dar în zadar asta e oftează Costel
și se întoarce la porțile oamenilor
hai măi nea Vasile cumpăr-o bre
că uite e ca nouă și îi cântă cucul perfect
de cele mai multe ori
sătenilor li se face milă de el
că e om blând
și îi mai dau câte un leu

pe umăr poartă tot timpul
un papagal gri verde vorbitor
care înjură de Cristos și altar
până și-n somn

seara Costel vine la bar și bea
de toți banii strânși cu greu
dar mai întâi își cumpără o pâine
de la brutăria din sat
și cum intră în cafe-barul comunal
cere o vodcă o farfurioară și puțin vin
pe care cârciumarul îl strânge din resturi
și-l pune într-o sticlă special pentru el
omul se-așază la masă
pune vin în farfurioară
după care rupe câteva firimituri de pâine
și le înmoaie-n vin
în timp ce pasărea ciudată
țopăie fericit pe masă
apoi papagalul
se înfruptă lacom printre înjurături
după care cade lat beat turtă
atunci Costel scoate din buzunar o batistă
și își învelește cu grijă de părinte
papagalul vorbitor și bețiv
și pe care îl cheamă, cum altfel, Costică

P.S.
sunt vise pe care le dormim toată viața
și din care nu e bine să ne trezim