Blues pentru hidrantul roz,  Poezie

Distracție planetară și aniversară

(n.a.) Înainte de a citi… porniți muzica. Distracție plăcută 🤗❤️

 

în satul meu iubito
s-a pus de-o revoluție
o revoluție spontană și vegetală
e zarvă mare
copacii și-au scos
din rastel frunzele
de aramă
și ne împușcă în spate
cu o toamnă totală
rece și abisală

la cafe-barul din satul meu
e totuși sărbătoare
de curând a fost ziua mea
iar prințesa împlinește
chiar azi
treizeci de ani
vodca curge gârlă
în halbe și pahare
și e un fum
fum albastru de țigară
de nu te mai vezi
muzica e dată la maxim
cântă The Kill Devil Hills
o melodie veselă
de mu-ți vine să crezi
cântăm cu toții refrenul
deși nimeni nu știe
strop de engleză
dar e haios și veselie mare
dăm din picioare
dăm și din mâini
ca o moară
și nu se mai face niciodată
în bar dimineață

un tractorist trecut bine
de cincizeci de ani
s-a înfipt tare
în hidrantul din colț
îl mângâie și îi șoptește
când tandru când cu foc
la robinetul de racord
fă, te iubesc de mor
apoi ciocnește halba
plină ochi cu vodcă
de țeava argintie
a hidrantului roz

în orașul vecin trotuarele
și-au ridicat fustele
ca nu cumva
să se agațe de tramvaie
și-au pornit cu hărmălaie
spre satul meu
le urmează îndeaproape
câteva borduri durdulii
cu cămăși pepite
cu pălării de soare
și botine roz provocatoare
în urma lor vin doi polițiști
îmbrăcați în uniforme
de gală și de bonton
aveau și fluier
aveau și baston
ca nu cumva careva
să spargă capete uși
sau pahare
și cum au intrat
noi cei de-ai casei
ne-am bucurat
și am aplaudat
ridicați în picioare
să bem până picăm lați

au urlat într-un singur glas
îngerii bețivilor îmbrăcați
cu pantaloni cadrilați
și cu șepci proletare
erau adunați pe ringul de dans
doar unul dintre ei
stătea stingher
undeva la fereastră
și se chinuia
pe un colț de masă
să scrie un catren sprințar
într-un jurnal
era îngerul meu permanent
bâlbâit și abstinent

Un comentariu

  • Constanza Bucurescu

    Daaa, o adevărată distracție!!! Ce mai, se distrează lumea fain și la sate :)))))))))
    Iar finalul este genial, felicitări domnule Poet, felicitări!

    „doar unul dintre ei
    stătea stingher
    undeva la fereastră
    și se chinuia
    pe un colț de masă
    să scrie un catren sprințar
    într-un jurnal
    era îngerul meu permanent
    bâlbâit abstinent
    și crăcănat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *