Ceasornic buimac

tu îmi picurai venin
în urechea mea dreaptă
eu mă întind obosit
peste nervii întinși
gata să plesnească
la fiecare adiere de vânt
sau doar la o batere
de aripă în fereastră

dau din mâini bezmetic
ca un fluture beat
năucit de becul electric
și mă învârt în cercuri
din ce în ce mai mici
din ce în ce mai repede

poate ar trebui
să scriu despre
singurătatea firului de iarbă
răsărit într-o dimineață pe piept
printre firele de păr plictisite
sau despre tulburarea
câinelui șchiop
crescut în mine
și despre care încă mai cred
că mi-a fost dat
drept răsplată
pentru că vâslesc zi de zi
fără noimă
în sensul invers al vieții
ca un ceasornic buimac
cu mecanismele
plecate hai-hui în lumea mică
din amintirea mea

apoi amintirea copilului
lăsat în cristelniță
să se învețe cu lipsa de aer
și cu plămânii plini cu apă sfințită

Categorii

Lasă un răspuns