La icoana sânilor tăi ard lumânări

îți amintești, sunt poate mii de ani
cum culegeam întunericul în rai
din frunzele de măr albastru
fărâmă cu fărâmă să zidim lumina din turn
înainte de marea izgonire
ca apoi să lăsam lumina să curgă
într-o noapte târzie sufletele noastre
sau cum îți despicai pieptul din prima
și scoteai dintre coaste o sticlă cu vin
apoi te lipeai de cruce senin
sau cum creștea în tine rodul divin
și dorința cărnii și șoapte târzii?

doar varul mai strălucește
la noi în viitoarea acasă
ochii ni-s arși cu țurțuri de gheață
mușcam nervos cu gura din pereți
din care în fiecare noapte
musteau fantome cu pantaloni verzi
umbra bătătorită de grele ploi
hai să ne mai luăm de mâini
și să zburăm în ceață
până când mușchii aripilor ne vor obosi
și se vor sparge în încercarea noastră
de a salva cumva dragostea regăsită
acum din nou înfiripată
și să ne dormim somnul somn
ținându-ne în brațe

la icoana sânilor tăi ard lumânări
ard ochii mei
sângele mi se urcă în priviri
și se face pasăre
și se face vin și rană
și sângerează îngeri zglobii
se simțea în aer fierbințeala coapsei
mirosea a reavăn mirosea a tu
e timpul iubito să te întorci acasă
de unde ai plecat subit
înainte de a te naște