Iarna din mine

nu ți-a trebuit prea mult
să mă scoți din mine
unde hibernam
de ceva timp
și-mi era bine
în iarna mea
îmbrăcat cu zăpadă
altfel umblam
destul de mult
prin mine
când eram prea bătrân
când eram prea tânăr
cum îți spuneam
mi-a fost și bine

uneori înotam în zăpadă
în zăpada adunată
cu migală
în capul
și în sufletul meu
când se făcea lună plină
mai ales
și urlam
și nu-mi era frig
niciodată
– cineva mi-a zis
că nu-mi e frig
pentru că
că sunt deja mort
și nu înțeleg de ce
atunci sunt trist
și de ce plâng
și sufăr ca un câine.

ce bine ar fi fost
dacă aș mai fi fost viu
ar fi înflorit
viața și casa cu tine
cu mine
așa doar te-am înstrăinat
și ai plâns
și ai plâns și tu
până când ai plecat
și nu mi-a mai fost bine
și nici ție se pare că nu

știi, a fost o vreme
când vedeam exact
ceea ce voiam să văd
și ochiul nu mi-a fost
și nici nu era Dumnezeu
și nici demon
mi-am zidit cu sânge
cu trudă mi-am zidit pereții
și-am zăvorât fereastra văzului
cu fier și șuruburi
și-am zidit cu foc cerul
de deasupra mea
dar ai găsit nu știu cum
o cheie franceză
și nu ți-a luat mult să meșterești
la sufletul și la capul meu
până m-ai scos iar
la lumina dar și la frig
poate a fost prea târziu
a fost sigur frumos
dar puțin
și acum s-a făcut iar frig
sunt înghețat
sunt trist și flămând
ca un câine