Chemarea lui Dumnezeu când în multe lumi se înfăptuia învierea

pentru că lumea s-a sfârșit
pentru ultima dată
și pentru că
moartea laolaltă cu noaptea
bântuie privirea mea
din visul întrerupt brutal
iar lumea din jurul meu
tocmai trebuia să devină mai albă
mai vaporoasă cumva și mai înaltă
văzută acum
în lumina slabă și tremurată
a lumânării de seu
în timp ce Erza continuă să scrie
cuvânt după cuvânt o carte întreagă
unde Dumnezeu obosit și noroios
înveșmântat cu întuneric și frig
cu rănile de mult adormite
redeschise acum
tot construia o lume
despre care nici el nu știa cum va fi
conștient că e ultima încercare

tot felul de făpturi ciudate
se insinuau pe sub palmele Lui lucrătoare
într-un fel de alergare haotică
ca un dans bizar
iar cei doi, Dumnezeu și Ezra strigau:
„Vino, vino, omule! Găsește calea,
aceasta va fi o lume numai a ta”.