Luna, sufletul meu geamăn

de câte ori i se face timpul
se prăbușește în mine
luna rotundă luna plină
sufletul meu geamăn

pe cerul nopții
împarte darnic lumii
lumina ei
cu lilieci prinși de raze
și ei străluceau argintiu
fără măsură
și extatic

ca valurile mării
se transforma în cristale
strălucirea ei
în femei proaspete
se prefăcea uneori
cu părul răvășit de vânt
și mereu îmi era
prea târziu
și prea fără de soartă
bălăngănind din poartă în poartă
ca o pendulă mioapă strâmbă
și beată

întotdeauna magia roților de tren
mă amețea și mă absorbea cu încetul
și dintr-o dată
parcă îmi creșteau aripi
și dinți și gheare
și zăngăneam năucit
învinețit de nesomn
către tine
cu o roată în mână
și o sticlă cu vodcă beluga
într-o sacoșă de lână
atârnată cu schepsis pe umăr
apoi din întunericul nopții
mi-au luat urma
frații mei baluba