Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Inima mea un deal sinucigaș

am eșuat amândoi într-o noapte pe țărm
ne priveam în ochi doi copii speriați
lângă noi
marea bolborosea blesteme
în timp ce ne săpa
cu înverșunare mormântul
sau își lovea cu furie valul de stânci
parcă și văd râurile de sânge
care au curs a durere în Dhaka
orașul de fum din Bengal
și cum i se învolburau străzile
și mirosea peste tot a furie
a viol
a înverșunare și ură fără rost

marea ca o chemare amară
se pierdea în întuneric pe furiș
apoi vântul… tăcerea
valul mut
magul cu ochii adânci
ne vindeca de zor trupul rănit
de apă de scoici de-i frig

o zână a coborât din înalt pe nisip
marinarii se sinuciseră deja în munți
de frică eram ascuns
într-un morman de scoici ciobite
iar dinspre cimitirul de roți
zburau peste noi greieri cu moț
și piulițe ruginite cu filet pe stânga

poate doar moartea
ne mai poate cânta
ne mai poate plânge
și unde de sus vede țărmul
ca o jivină imensă
fremătând cu nisipul învolburat
cu vălătuci de fum
în timp ce bețivii lumii
îmi urinează în ușă
și pe papuci
și aprigul vânător de îngeri
îmi face cu ochiul
sfios și dulce

sângele meu bolborosind
inima mea e un deal
Pic sufletul pribeag
îndrăgostitul etern fără diurnă
îi mai pasă cuiva că te-am iubit
îi pasă cuiva de pantofii
de blugii mei cârpiți
poate bătrânilor din satul meu?
să fim serioși
bălim inutil și stupid
în vocația noastră
eșuați la marginea vieții
insipizi

fără motiv mă arunc
plin de extaz
în brațele tale multicolore
hodoronc-tronc bâldâbâc fleoşc, buf!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up