În care doi călugări beți

în care doi călugări beți
întru adormirea îngerilor pribegi
se trag de bărbi pe stradă
în apropierea școlii centrale de fete
unde se fabrică cu spor
femei isterice
adio tovarăși apuc să șoptesc
astmatic apoi tușesc

în camera mea
s-a deschis o poartă stelară
o îmbinare de mai multe linii
și un punct
mai era o masă de lemn
o mașină de scris olivetti
lângă o sticlă cu vin

în fața ferestrei
tot timpul e un scaun pitic
pe el stăteam când vorbeam
ceasuri întregi
cu îngerii rătăciți din alt timp
tocmai pe strada principală
în dreptul școlii de fete
vopsită în fel și chip

de fiecare dată luam
sticla cu vin
pe care o goleam cu înghițituri
încete și mici
și dintr-odată mă luminam
mai întâi scânteiam
ca o gâză
electrocutată de bec
apoi mă înălțam
chiar deasupra casei mele
pe care o uram
fără să știu

cum îți spuneam
vreau să-ți povestesc
despre seara
în care doi călugări beți
hărăziți de Dumnezeu și cer
se trăgeau de bărbi
în fața casei mele
și cum nu înțeleg
de ce nu mai pot
să-ți scriu poeme lungi

știu doar
că pe amândoi
ne locuiesc tot felul de himere
de amintiri bolnăvicioase
de stafii multicolore
de roți de leviere
de cauciucuri mov la gât cu lavaliere
roz roz roz
și nu pot să nu-mi amintesc
cum ni se urcau nopțile în suflet
sau cum ne înecam
furioși
la braț cu două valve adultere