Poezie angelică

– alt experiment la fel de nereușit –

de fiecare dată când deschideai fereastra
trecea prin sufragerie nepăsător tramvaiul doișpe
zdrăngănind din tablele ruginite
cu geamurile sparte murdare boțite
(în tinerețe tramvaiul a fost tanc mândru cu șenile și creste)
și de fiecare dată
lustra începea să tremure
lustra aia cumpărată de ai tăi din magazinul sătesc
cumpărată la pachet
cu o lampă cu fitil cu oglindă și toartă

când închizi fereastra
se face liniște la loc
și avem impresia că am murit fără veste

mai toată ziua stăm în bucătărie
bem cafea și fumăm țigări proaste
sorry am uitat că nu mai fumez
nu sunt eu cel care trage adânc din țigară
m-au internat la spitalul municipal
și nu m-au mai lăsat să mă întorc afară

în somn dacă nu mă bat plâng
visez că ni s-a sfârșit timpul
iar de la centru nu ne-au mai promis nimic
cred că și când mă bat visez că murim
alerg îngerii în somn și îi prind de aripi
îi arunc până se face zi
când mă trezesc de necaz
înfig tije de crin în fereastră
și se face curent și o hărmălaie albastră
se face și frig așa dintr-odată
tu asculți muzică veche în cască
eu lovesc televizorul să meargă
de atâtea lovituri i-a crescut o gâlmă
exact sub milieul lucrat
de tine în nopțile cu lună

la miezul nopții fix ieșeai să fumezi
ți se amesteca fumul de țigară
cu întunericul șarpe fiară
ce se prelingea rece pe sub pleoapa rară
ori pe furiș tiptil pe la subsuoară
cel mai mult îți plăcea să cobori în mine
cu sufletul ud și tăceam cel puțin o lună
vezi tu tăcerile astea au săpat adânc
sunt numai gropi în carne sub piele în gât
tăcerea ca un vultur nocturn
ca un demon nebun îmbătat cu o prună

realitatea de azi este într-o altă paradigmă
fața de masă în carouri
e cuprinsă și ea de spaimă de milă
bântuită de îngeri zici că e o eșarfă nebună
sub bolta furată
de prinți cerşetori ce ne bat
cu pumnul în poartă

când îți amintești de mine deja e spre apus
și nu ne mai dă lumină nici lustra
nici lampa cu fitil
umbrele ies din pereți toate deodată
cel mai mult și mai mult îmi place să alerg
în căruciorul cu o singură roată
din bucătărie în sufragerie cu viteză în pantă

j’est un autre Rimbaud șoptesc
și nu înțeleg de ce de ce nu găsesc în mine
pe celălalt eu
cel ce poartă adevărata vină
identitatea de poet cerșetor cu baston

când ne trezim suntem demult plecați de-acasă
înfrigurați ținându-ne de mâini
așa și vom sta moartea noastră toată