Recursul la bucurie și viață
O fâșie verde de cer își ia zborul și se pierde printre țipetele păsărilor jumătate negre jumătate albe și uite cum mi se lasă noapte pe sub pleoape peste drumurile săpate cu trudă de mine în cer peste păsările adormite în penele lor în timp ce peștii leneși își opresc zborul și se ascund în orbitele inorogilor morți de unde luminează întunericul din jur și privește cum vântul sfârâie cărnurile albe ale caselor pitice cu acoperișuri roz sau țipătul de mamă care sfâșie mânjii abia născuți în timp ce rânjetele oului de aur stau lipite de sticla acvariului ca niște abțibilduri colorate în mov și te asigur că nici miriștile adormite din camera mea nu-ți vor zgâria pașii și unde mirosul greu de bărbat grăbit și mirosul trupului de femeie venit de sub fuste laolaltă cu izul de acru de vin prost și mirosul greu de mahorcă și de câine ud îmi năpădește sufletul și ochiul orbit și rece.
Plânsul și doliul văduvei se destramă încet și bucuria de femeie trezită la viață îi înflorește brusc și cum în noapte nu se mai aud câini lătrând și niciun gând pervers nu mai sparge întunericul cu strigătul lui iar trupul ei se dăruiește nopții și brațelor ei lungi
