Forgive me Father ‘cause tomorrow I will sin! (CXX)

(Fragment din romanul „ADHD. Fântâna – Jurnalul pe de-a-ndoaselea al unui păcătos”)

M-am născut așa cum se nasc oamenii de obicei și deși m-am născut în căruță îmi trăiesc viața și soarta cumva decent dar sub semnul tristeții pe care la început am purtat-o cu demnitate apoi cu timpul am învățat să o ascund rușinat sub cămașă sau sub tricou acum mi-a devenit ca o cocoașă pe care cu greu o mai pot duce cu mine în demersul zilnic de a mă găsi și poate acesta este motivul de îmi par o făptură jalnică de care de acolo din moarte îmi e jenă și milă de mor deși normal este ca să-mi fie indiferent și atât.

Mulțumesc pentru timpul petrecut împreună însemni pentru mine mai mult decât îți poți imagina ce-am avut noi a fost un lucru minunat a fost un lucru foarte bun dar oamenii intră și ies în viețile noastre familiile se schimbă chiar dacă e greu și e trist dar putem să trecem peste asta așa cum toți trecem atâta timp cât rămânem deschiși lucrurilor noi și frumoase care se vor întâmpla și ești o femeie tânără și ești o femeie frumoasă și mai știu și că viața ți-a pregătit multe alte lucruri minunate așa că îți voi da drumul să te desprinzi și-ți va fi bine și să mai știi că te voi iubi și când nu voi mai putea iubi te voi iubi dincolo de moarte și nu trebui să te irosești dar și să nu uiți ce am avut frumos împreună construiește peste asta peste ce am avut noi și fă-l mai înalt și fă-l mai maiestos și în felul ăsta să pot să fiu și eu acolo și să mă pot bucura și să pot să te văd fericită și mereu să-ți aduci aminte că ai avut norocul să fii iubită cum puține femei au fost și ori de câte ori vei ridica ochii pe pereții acoperiți cu lumină colorată cu bucăți din sufletul meu cu sângele și cu carnea mea amintirea mea să-ți umple sufletul cu bucurie și ochii cu lacrimi la fel ca și atunci când vântul și păsările cucii mai ales îți vor murmura bluesul roz cântat cândva pe Caisului doi și mai vreau să știi că atunci când îți va veni și ție vremea te voi aștepta sub salcia ascunsă după un nor și-ți voi presăra drumul și iarba cosită de tine sau scaunul alb din plastic cu petale de trandafiri galbeni și mov și te voi aștepta cu un măr în mână un măr cu miezul roșu din copacul sădit împreună cu atâta dragoste cât nu ne-am putut închipui și în felul acesta s-a închis și a douăsprezecea petală a acoperișului de deasupra mormântului de pe Caisului doi  este acea petală lăsată dinadins liberă să poată pătrundă prin ea și vântul și ploaia sau viața și închizându-se s-a închis în fapt soarta și viața după ce însăși existența noastră căzută în genunchi imediat ce s-a sfârșit teribila lecție despre cerc a lui Nichita și așa am rămas împreună toată moartea.

Orice s-ar întâmpla în viitorul nostru îi vom face față împreună, așa suna jurământul nostru făcut de amândoi în timp ce goneam pe autostradă pentru prima dată în drum spre casa noastră de pe Caisului doi în drum spre acasă.

– Sfârșit –