Pieziş de-a lungul unui gând, gândul uimit…

întotdeauna mi-a plăcut
să mă uit la tine pieziș
aşa într-o dungă de verde
alteori de mov
o armată de degete fierbinți
mă cutreieră pe trup
pe suflet mai ales
sau pe tălpi
cheamă-mă îți zic
iar aripa ta
gheară sângerie s-a făcut
părul fuior de cânepă
și s-a făcut că am murit
și tot așa până m-am risipit
în cerul proscris
și nu m-am mai găsit
nicicând

pierdut într-un colț
de suflet
suflet pierdut și el
de alte suflete
te înțepam
cu tija unui crin ruginit
în ochiul tăcut
ochiul căprui
ochiul tău stâng
apoi îţi scrijeleam numele
pe tâmplă pe sâni
sau în tine adânc
femeie chircită sub sărut
ca sub osândă
umbră strivită sub frunze
dragostea mea de sfârșit
dar și năpastă
și călău
cu zâmbetul pe buze

cum treceai tu
subțire şi înaltă
cu strada în piept
și cum se umplea
orașul și lumea de tine
o, și cum mai scânteiai
în drumul tău
ca o nălucă
iar pietrele
pietrele se fereau
din calea ta
să nu cumva să te doară pasul

nu-i așa că până şi în somn
se face prea târziu curând?

P.S. Imaginea reprezentativă este o joacă de-a mea, un desen peste o imagine de pe net…