Muşcată roşie sub un soare albastru

prinde-mi pe umeri un corn şi suflă
zic îngerului meu
adormit în oala de fier cu mânere de plută
și a suflat și s-a făcut moarte

un dor mi se tot umflă pe sub coaste
pe sub subsuori trec armate inceste
de greieri beţi cu arcuşuri din oase de peşte
atunci pășesc timid în afara trupului meu
în afara poveștii noastre
unde în fiecare seară
iarba îşi învaţă coasa pe de rost
unde mai țipă și un cuc în amintirea mea amară
și iar sună din corn îngerul și se face seară

acum nu se poate să îţi scoţi ochii
şi în acelaşi timp să refuzi să vezi
cum oraşul se pierde încet
și cum fuge în câmpie cu străzile suflecate
îmi zice îngerul meu apoi suflă în corn
să se facă noapte
dar se întâmplă să apari tu
femeie frumoasă în fereastră
lumina lunii îți cade oblic prin păr
apoi din adâncul umărului
până în călcâie
îmi pare că păsești pe cerul plin de stele
uneori îmi apari călare pe umbră
mă înspăimânt îmi țin ochii închiși strâns
hei, tu ai iubirea fugită în munţi
ai unghii de oţel şi îngeri căzuţi
la datorie
sub fustele verzi

de fiecare dată când apari adorm
și visez același vis mereu
cum desenam o muşcată roşie într-un ghiveci de lut
apoi cum îți mângâiam durerile ascunse-n ochi
şi florile de soare albastru
crescute sălbatic între coapsele lungi

Categorii
2 Comments
    0 Pings & Trackbacks
    0 Pings & Trackbacks

    Lasă un răspuns