De-a joaca îngerilor într-o după amiază însingurată

îmi este din ce în ce
mai greu
să mă desprind
așa că mă prind
de un gând
şi trag de mâner
până când se face
iar noapte
sau
până când se face
doar dimineață
în neliniștea
și lumea mea

de cum se crapă de ziuă
deschizi uşa de la intrare
să intre aerul rece
până la urmă
intră și poştaşul
dar asta este
o altă poveste

între timp încerc
să-ți scriu o poezie
sau măcar un vers
un vers cu literele
tremurânde
curgându-ți peste ochi
peste pleoape
peste mâinile aripi
ca în restul zilei
să fiu prins
într-o continuă uimire
cu mâna pe clanță
o, ce viață… ce viață!

sunt mai mult ca sigur
că din cuvintele
care-mi vor plesni
printre dinți
cu atâta candoare
vor răsări sub tălpile tale
flori albe flori ude
care vor semăna cumva
cu păsările de brumă
cusute de copiii străzii
pe preșul de gumă,
dansezi?

nu prea înțeleg cum
și de ce
în fiecare după amiază
sunt posedat
de cuvinte nescrise
ca de un blestem
poate sunt
doar un norocos
deși doar tu mai ajungi
pe furiș
în ochiul meu stâng
ochiul închis
strâns cu putere și spaimă,
mă mai iubești?