Martie trist și un câine pe jumătate adormit

trec frunzele prin pomi deja îngălbenite
cum ca prin brie trece tăișul rău
și crengile lor ca niște aripi stau să se întâmple
o, tu martie înfrigurat și trist
cu brațele istovite și uscate de frig
mamă cu sânii sterpi și primăvara asta năucă
și uite câtă tristețe s-a adunat încet
încet pe sub ușă

nu-i așa că-ți vine să te întrebi
despre sensul existenței
dar mai ales despre rostul tău de bețiv
bolnav și fără viitor

martie trist și bolnav ca un bărbat letargic
cu umerii coborâți și cu colțurile gurii
lăsate tânguios până în bărbie
și câinele care stă întins la picioarele lui
jumătate adormit jumătate trist
ziua întreagă
apoi secvența de pe urmă
cu mâinile mele adânci ca niște pântece
cu palmele împreunate într-o ultimă rugă