Nebunul frumos din amintirea noastră

l-am crezut mai întâi nebun
acolo un aiurit
pe jumătate frumos
pe jumătate înmugurit
umbla aşa prin lume
cu felinarul aprins
şi noaptea şi ziua
la vânătoare de amintiri

mai întâi le împușca
apoi se așeza lejer
în scaun și le privea
și ceața
mereu era ceață când vâna
şi ceața îi umplea ochii
apoi îi intra pe o nară
direct în suflet
și se umfla se umfla
așa ca un balon
de se făcea dimineață
sau se făcea tot noapte
cum se nimerea
apoi lua de la capăt
vânătoarea și viața îi trecea

între timp am învățat
despre ceaţa de noapte
că e mult mai rea
decât restul de ceaţă
se lipea de tine de trebuia
să te scuturi cel puțin o viață
și erai nevoit să dai tot timpul
din picioare și mâini
iar dacă te-ar fi văzut cineva
ca și cum
ai fi fost o păpușă stricată
îşi va fi făcut cruce
poate va fi stupit cu frică în sân
s-a scrântit și ăsta așa din senin
sigur va zice
e plină lumea de lunateci
să știi

de multe ori
mi se făcea milă de el
așa fără motiv
îl opream și îi dădeam o țigară
și el țopăia fericit
sau râdea prostește
aiurit ca de o floare
mai mult chițăia
apoi o rupea brusc la fugă
ca o nălucă fugea
trăgea din țigară
alerga și pufăia
ziceai că e o locomotivă
cu aburi și lulea

altfel îi era bine
şi umbla aşa prin lume
amețit de vin ieftin
și de fericire
cu felinarul aprins
lălăind de zor
pe sub clarul de lună

dinspre oraș se auzea
sirena unei salvări
și o cucuvea