Poezie,  Ucigașii de vise

Nebunul frumos din amintirea noastră

L-am crezut mai întâi nebun
acolo un aiurit
pe jumătate frumos
pe jumătate cuminte
umbla aşa prin lume
cu felinarul aprins
şi noaptea şi ziua
la vânătoare de vise

mai întâi le puşca
apoi se așeza lejer în fotoliu
și le privea
şi ceaţa
mereu era ceaţă când vâna
şi ceaţa îi umplea ochii
apoi îi intra pe o nară în suflet
și se umfla ca un balon
se făcea dimineaţă
sau se făcea noapte
și lua de la capăt
vânătoarea lui zvăpăiată

între timp am învățat
despre ceaţa de noapte
că e mult mai rea
decât restul de ceaţă
se lipea de tine de trebuia
să te scuturi cel puțin o viață
întreagă
și erai nevoit să dai tot timpul
din mâini și din picioare
iar dacă te-ar fi văzut cineva
ca și cum
ai fi fost o păpuşă scălâmbă
îşi va fi făcut cruce
poate va fi stupit cu frică în sân
s-a scrântit și ăsta
sigur va zice
e plină lumea de lunateci
să știi

de multe ori
mi se făcea milă
așa fără motiv
îl opream îi dădeam o țigară
și el țopăia fericit
sau râdea știrb
mai mult chițăia
și o rupea la fugă
trăgea din țigară alerga și pufăia
ziceai că e o locomotivă
cu aburi și lulea
ca o nălucă năucă
dinspre oraș se auzea
sirena unei salvări
și o cucuvea

altfel îi era bine
şi umbla aşa prin lume
amețit de vin ieftin și de fericire
cu felinarul aprins
lălăind de zor pe sub lună.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up Scroll Up