Fum

Țigarea – eterna hrană a așteptării
mărunta lumină la care se încălzește singurătatea
arderea abia văzută a cablului vieții mele
până la dinamita pe care moartea mi-o puse
într-un loc secret

țigarea – indiciul drumului meu în noapte
prietenul desăvârșit otrava mea
cântecul mut
speranța și durerea speranței deșarte

semnul că mă apropiu
semnul că mă îndepărtez
semnul răbdării de a privi cum crește o floare
semnul de a pleca neînțeles

țigarea-mi luminează gura care plânge
și ochiul tremurând întredeschis
ca o țigară ard și eu pe buza lumii
apoi voi sta un timp la margine de drum
un capăt de țigară peste care a nins

(Fum – Ioanid Romanescu
din volumul Magie, 1982)