Asistenta cu sâni din cauciuc
silabe de sânge vibrând
în vremelnicia celulelor maligne
suntem oameni fără trup
cumva ni se face rău de atâta frig și întuneric
cu privirea lipită de geamul murdar
spre răsărit în salonul unu etajul trei
în apele verde închis ale mării
tu pluteşti bezmetic și te lovești de valuri
parcă ești o corabie eșuată
o fantomă
în stabilopozi trosneşte betonul
pescăruşii desenează pe cer
o dimineaţă mai slută decât moartea
o asistentă m-a luat pe după umeri
apoi în brațe cu putere
şi m-a aşezat într-un cărucior
să mergem îmi zice
să mergem zic
în camera cu pereţii de plumb
unde asistenta cu sâni de cauciuc
se roagă în genunchi
ca o pasăre mută
ca o floare de cireş în extaz
din care cad sâmburii ce vor fi
ceasuri ruginite de timp
ne arată stele răstignite
în zenituri de scrum
silabe vibrând ca o picătură de sânge
spărgând timpane
sticlă topită
aparatul cu raze x
îşi înfige cangea în ochiul meu stâng
care arată cumva mai căprui
azi
decât a fost ieri
degetele mi se lungesc
ca nişte rădăcini
viermuind pe trupul osos
al asistentei cu sâni de cauciuc
din camera cu pereţii de plumb
