Sunt gând pitit

plesneşte în mine neputinţa a duh lovit de aripi bete
mă înfăşori în frunze şi mă ascunzi de umbre
apoi îngropi în mine crinii, fragile frunţi căzute, dorul
simt cum mă doare cerul şi iarba nopţii şi tot ce-l împresoară
sunt gând sterp de lună pitit în lăstăriş

Nu pot să cred, te uită… zbor, zbor invers, mă afund.

Zâna fulgerată de umbrele păgâne
cu ochii doi ciorchini de vină pură
eu vedeam câmpia şi oamenii cum mor
cu degetele arse de focul încleştării
eu tot purtam la subsuoară grâul şi vinul şi-un greiere
picul de rouă ne frige în tâmpla de câmpie
şi cucii nori în stoluri se adună

cum ne muşcă moartea de ochi, de visul nedormit
şi câtă uimire din tâmplă ni se scurge
bărci desfrunzite urcă în noi zigzaguri reci de sânge
mai poţi să te întrebi braţele-ţi curg lichid şi se prefac în nuntă
miri suntem noi pe mirişte ţinându-ne de mână

Categorii

Lasă un răspuns