Poate că nu

poate că moartea nu e moarte
e doar un timp ferecat
poate într-un cer uitat
poate într-o novă stingheră
și-n câmpul meu sunt cruci și cuci în duzi
și plouă în crug și plouă în noi, năprasnic

nor lângă nor piatră lângă piatră
o câmpie sufletul meu
într-o altă câmpie
la margine de lumii
stă țăranul orb
învelit cu rouă şi ţărână
străveziu ca o nălucă
el e lacrima grea a Geei
calul de ham vândut în obor
dă-ţi frunzele jos toamnă
şi urcă-te în pom

şi toate acestea se opresc
atunci când creşte de sub pruni câmpia

cumva ne potrivim degetele
în fiecare dimineaţă de luni
degetul mic la degetul mic
degetul mare la degetul mare
apoi sufletul meu la sufletul tău
până se face noapte iară

din câmpie se nasc lupi albi
şi vor hăcui luna până la osul luminii
şi întuneric se va face
şi crivăţ pe sub uşi
o cruce grea de gheaţă creşte în nori
și nimănui nu-i pasă

sunt doar un ochi căprui bătrân
atârnând de clopot ca o frunză
am învăţat tăcerea pe de rost
şi dorm în vise lungi ca într-un rug
afară mă ninge câmpia
a singurătate a viaţă fără rost

cât de cuminte pare
câmpia de sub plug
ne dezbrăcăm cerul de pe oase
zâmbim puţin
şi ne înălţăm înspre apus

Categorii

Lasă un răspuns