Câmpia în genunchi,  Poezie

Apocalipsă apocrifă

taina câmpiei otrăvită de cuci
– cum smulgeam noi hălci de pâine din ea până la spic
și ne durea carnea ca o rană

sunt lampagiul beat și adormit
sub mirosul zăpezii de trudă
doar o urmă de timp doar o urmă

câmpia chircită sub umbra din noi
uscată de vânt arsă de ploi
noi murim strâmb desfiguraţi şi goi
cu carnea desprinsă cu ochii şuvoi
cu oasele albe bieți strigoi

munţi de plastic au crescut sub brazdă iar noi
noi desenam curcubeie din peturi multicolore
şi-am plâns frumos şi ne-am bucurat
sub lumina de seră

tu eşti Sodoma, Gomora sunt eu
cu noi vin corbii cu clonţul de fier
mai bate şi un Crivăţ de foc
nivelând câmpia şi drumul de fier
boabele de grâu pleznesc a boambe violete
alice palmierul dum-dum

noi sorbim lumina vie din candelă
din lumânări
şi stăm de veghe lanurilor de pâine
dospită de fete la subsuori

taina câmpiei otrăvită de cuci
– cum smulgem noi hălci de pâine din ea până la os
și ne durea carnea fără de rost

Un comentariu

  • rosefor

    împrumută-mi câte puţin din ce eşti atunci când scrii până când simţi că moartea se supără
    că numai apuca nimic din tine deşi
    stă la pândă să prindă momentul critic dintre o transformare în alta
    să se bucure cât de frumos o alinţi
    în neştire
    fără să te vadă fără să te audă
    cât treceai prin ea
    pe nesimţite
    împrumută şi tu măcar umbra
    să mă gătească într-o noapte hilară
    speriată că aud câmpia cum creşte în palme
    şi fântâna săpată cu-o sete nebună
    împrumută-mi câte ceva din tine să ştiu cum e să rămâi viu
    atât de viu în braţe cu moartea eternă stăpână
    peste sat peste iubire peste crinii felinare pentru cruci
    şi livezi cerşetoare de pruni
    împrumută-te cu totul dacă vrei
    ca să facem sac pe un pat al morţii
    cu ce am eu cu ce am de la tine
    sa ne iubim doar vii doar să vii doar să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *