Sisif şi muncile câmpului

toată durerea mi se scurgea subtil în pământ
prin picioare
ca şi cum ar fi nişte ţevi
prin care curgea trosnind noroiul din cer
stăteam cumva agăţat de moarte ca de frunze
şi nici nu ştiam că
durerea provoacă dependenţă sevraj sau nemurire
e atâta măreţie în plâns şi văd cum cresc rodii în crug
şi parcă nu-i de ajuns

am văzut odată cum morile îşi ridicau fustele
şi plecau în câmpie săltând
apoi se transformau în sperietori pentru păsări
nu mă miram,
mă aşezam lângă ele şi fluieram după ciori
până îmi amorţeau buzele de atâta șuierătură
apoi mă spălam cu ţărână pe faţă până prindeam rădăcini
poate aş fi înmugurit şi mi-ar fi crescut frunze sub braţ
lacrima mea tăcută ca roua şi ning miezul de jar
deodată sunt tras de cuci în oglinzi
şi în prunii risipiţi pe o urmă de deal
până când mă subţiez nălucă
şi mă pierd în brazdă
până în creştetul ierbii
până la oase şi apoi mă răsar

Categorii

Lasă un răspuns