Polen de lună

am visat cum câmpia se desface în două în noi
cum roua se frânge sub pleoapele arse
bolnav de frunză, prunului timpul îi moare subtil
iar tu respiri cu greu şi încet, încet, în lanul cosit

– cum te ascunzi după ruguri în muguri în osul scrâşnit!

aruncă amintirea de prună îţi zic
sau mai bine învaţă grâul pe de rost
până la ultimul spic sau fă-te pâine
când păşesc pe mirişti simt puterea din bob
şi cum moartea ne seceră fiii

cum se repetă grâul în mori la nesfârşit
bob cu bob zi cu zi lumină cu lumină
cucii traduc pentru noi livada bătrână
pe sub tălpi ni se petrece tulpina plăpânei
miriştile ard, amurgul pâlpâie în ochiul proscris
şi se aude din cer cântecul stins al ciocârliei bătrâne

te uită cum îi ninge câmpiei cu păsări în vis
să nu crezi că macul creşte cumva în lună
în lanuri cu ură din piatră din humă

nici nu mai ştiu la ce-mi foloseau îngerii aşa
ţinându-se de mână în hora de sub tâmplă
cu aripile în semnul crucii ude
în visuri mă înfrânge tu iarbă, tu pasăre nebună,
ce mână Doamne mânjii în focul cel din urmă?

e vântul de seară zice şi luna mea bizară

Categorii

Lasă un răspuns