Polen de lună

am visat cum câmpia se desface în două în noi
și cum roua se prelinge pe sub pleoape
bolnav de frunză dudului timpul îi moare
iar tu respiri cu greu şi încet, încet în lanul de secară
– cum dai iubito în muguri zi de zi!

aruncă amintirea de rudă îţi zic
sau mai bine învaţă grâul pe de rost
până la ultimul spic şi apoi fă-te pâine
când păşesc pe mirişti
simt puterea din bob
dar şi cum moartea ne seceră pruni

apoi hora îngerilor
ţinându-se de mână pe sub tâmpla mea udă
cu aripile încrucișate în semnul crucii
– ce mână Doamne mânjii în luptă ce-i mână?

hei, te uită cum îi ninge câmpiei cu păsări
și cum se repetă grâul în mori la nesfârşit la nesfârșit