Joi. Grifonul

suntem cumva blestemaţi
trecutul s-a dezlănţuit crâncen ca o fiară peste noi
până la ultima firimitură de viaţă
până la ultima îndreptare semeaţă
pentru fiecare greşeală ni se fărâmă câte şapte oscioare
nici nu-mi puteam închipui cât de multe oase
sunt zidite în noi ca într-o cetate

bucăţi de câmpie în tranzit purtate pe aripi de vânt
Vântul din Sud cu corpul de leu şi capul pasăre
Grifonul e Fiarei stăpânul Bestiarului în ziua a patra
ziua de soldă, unde sunt soldaţii mei? Rap rap bocancii în cer
cu craniul de vultur în stânca de cretă adică
cu greu a fost scos la lumina umbrită ca o închisoare
cu ziduri de lanţuri cu pecetea pe frunte
aici stă prins întunericul
şi în fiecare zi păstrăm noaptea întreagă
şi facem cu mâna celui ce s-a stins

dezvelindu-şi ochii de pleoape
rătăciţi printre rotocoale de fum şi ierburi uscate
cu pieptul costeliv prins ca între furci
sprijinindu-şi braţul în coasă
sprijinindu-se de vidul parşiv curgător printre pietre
de bolţile din piatră cenuşie – moartea!
Îmbrăcată într-o rochie de in
înflorată

de după duzii pitici arzând ca nişte torţe,
Hale-Bopp renăscută,
Copacul vieţii, Cunoaşterea şi alte minuni,
vin demoni înlănţuiţi cu arimaspianii
cântând cântece lor
vestind îndrăcirea lumii
iar soarele este străpuns de întuneric – tatăl minciunii –
cu suliţi de gheaţă
cele nouă planete s-au aliniat într-o armată de grifoni
iar spaima a înghiţit deja câmpia
cu mirişti brăzdate cu lanuri şi sate

în noi se prăbuşesc biserici, cad prunii
vorbele îmi sunt pecetluite de buze
nici nu mai ştim de ce să ne sprijinim nădejdea
iar întunericul ne cuprinde pe toţi
cu atâta putere
încât trosnim striviţi
pe străzi în câmpie în lume

Hristos şi-a uitat armata după dealuri
un înger vesteşte turbat lumina

a mai trecut o zi şi se face ziua de vineri ziua de moarte

Categorii

Lasă un răspuns