Balada roților cu breton

prin orașul meu mergeau la braț
trei roți de rezervă Bridgestone
purtau pantofi cu toc și aveau breton
plus două prezoane rebele
când li se făceau dor
se așezau cuminți în brațele mele
patul scârțâia groaznic,
și trupul mă durea
în ochi îmi creșteau priviri firave
abia de mai pâlpâiam la geam

ceva mai târziu am aflat
că ochii sunt ferestrele cerului
prin care ne aruncam
ca în brațele miresei
ori de câte ori venea asfințitul
la noi în salon

am mai aflat
și cum se îngropau copacii
la noi în sat
băgau sătenii copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până rămânea un singur copac
căruia îi dădeau foc spre înserat
să nu se contagiem cumva
de frunze de păsări de cer

îngerii de lumină
licăreau cu ciudă în noapte
ca niște licurici
jurai că sunt stele căzătoare
și se tot prăbușeau unul după altul
și nouă nu ne păsa

ploaia creștea adânc în noi oceane
pe care încă mai pluteau mesaje
de pe vasul cu care
ne întorceam de obicei din timp
și care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, nu o să-ți vină să crezi
dar chiar știu o fereastră
cu vedere la cer!