Nemilostivire

vine străinul și-ți ridică
sub coaste o casă
îți simți dintr-odată sufletul greu
cum îți cade în oase
apoi cum te cuprinde zidul
și-auzi și urletul greu
al câinelui mitic cu trei capete
și o năpastă
ca și fâlfâitul morții
pe deasupra orașelor fantastice
peste tine mai zboară
și-o veche ambulanță
cu girofar și faruri de ceață

apoi străinul pleacă
însoțit de hoarda de îngeri
îmbrăcați cu armuri din răchită
și cuțite lungi purtate la brâu
și nu-mi mai rămâne decât
să rămân singur
cel puțin încă o viață
cu ochii tulburi murdari de cuvinte
– uite, cum îți curg din privire
literele
și nimeni nu mai pleacă

de multe ori te simt în spatele meu
cum îmi citești peste umăr
poemele dintâi
alteori fumezi o țigară
și-adormi printre păpuși
iar carnea ta se face trup
animal rănit
repede îmi fac un semn pe mână
ca nu cumva să te uit

Categorii

Lasă un răspuns