Poezie,  Recviem pentru o roată bolnavă mintal

Nemilostivire

vine străinul și-ți ridică
sub coaste o casă
îți simți dintr-odată sufletul greu
cum îți cade în oase
apoi cum te cuprinde zidul
și-auzi și urletul greu
al câinelui mitic cu trei capete
și o năpastă
ca și fâlfâitul morții
pe deasupra orașelor fantastice
peste tine mai zboară
și-o veche ambulanță
cu girofar și faruri de ceață

apoi străinul pleacă
însoțit de hoarda de îngeri
îmbrăcați cu armuri din răchită
și cuțite lungi purtate la brâu
și nu-mi mai rămâne decât
să rămân singur
cel puțin încă o viață
cu ochii tulburi murdari de cuvinte
– uite, cum îți curg din privire
literele
și nimeni nu mai pleacă

de multe ori te simt în spatele meu
cum îmi citești peste umăr
poemele dintâi
alteori fumezi o țigară
și-adormi printre păpuși
iar carnea ta se face trup
animal rănit
repede îmi fac un semn pe mână
ca nu cumva să te uit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up