Mărunțiș de doi lei în buzunarul sorții

femeia sângerândă în inima mea
cum spune mereu sufletul ei da
ca apoi să-mi împlânte până la prăsele
pumnalul ochiului ei și-mi lăcrimează brusc soarta
și cum trece prin mine ca prin gară trenul de trei
trenul care nu oprește niciodată nicăieri
doar nașul se vede din el
are în loc de chipiu o bască albastră
și o cămașă înflorată de doi lei

femeia plângându-mi în brațe
o, cum spune sufletul ei da
și eu mă usuc floare în glastră
la pieptul tău
apoi sânii tăi mari și lăptoși
ca o locomotivă cu abur
pufăie cu zgomot în spatele meu
ca de fiecare dată ajung cumva acasă
purtând în buzunarul de la spate
viața rămasă un mărunțiș de numai doi lei

îți amintești versul lui Nichita
cum că viermele trăiește numai ca să fie vierme
mă rog în fiecare clipă ca eu să fiu pe vecie tu
și tu fără îndoială numai și numai eu
și să trăim amândoi același timp
dar viermele din mine vrea să fie vierme
vremea când îi voi jertfi întregul trup

îmi suflec mânecile cămășii dăruită de tine
și plec hai hui pe drumul pietruit de tata
încălțat cu pantofii lui maro
dar mă voi întoarce noapte de noapte
cu fiecare rază de lună care îți va bate în geam