Recul

de un timp
mă locuiesc doar pe dinăuntru
pe dinafară sunt gol pușcă
port doar o pâlnie de tablă pe cap
și sandale din pânză

din când în când
îți scriu o scrisoare
alteori un poem
și atunci mă apuc
cu mâinile de cer
și mă dau huța huţa-huţa
sau smulg știrul
crescut stingher
pe coapsa mea stângă
frumos încrustată
cu fire subțiri din sticlă și fier

vorbesc mai tot timpul
cu tine în somn
pătruns de taină
ca un inorog
care și-a pierdut somnul
și cornul prea copt
și când te gândești
că eu sunt vântul
blocat de o viață în livezi
doar tu îmi amintești
că am fost cândva tânăr și zeu

bolborosesc cuvinte ca pe un rit
ca pe o vrajă de seară
cu fruntea sprijinită în mâini
și cu ochii în palmă

putred cerul veșted pământul
și tu râzi în hohote
din spatele acestor nimicuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *