Poem pentru ea

tu nici nu apucai să cobori
din autobuzul
cu linii albastre pe burtă
că deja sufletele noastre
erau dezbrăcate de carne
se prindeau de mână
și zburau îmbătate de atâta lumină
tu credeai că eu am aripi
și nu aveam
eu credeam că tu ești cea cu aripi
și nu erai
abia atunci am înțeles și ne-am întors
în pieile rămase în urmă
întinse de asistenta șefă
cu grijă să nu prindă cute
la spital se făcuse duminică deja
de fiecare dată când vii
aș vrea să te ascund
să nu te găsești niciodată
dar de fiecare dată te-au prins
alte doruri din urmă
și te întorceai în carnea ta bătrână
şi plecai fără să ştii
că rămân prea mult în întuneric
că voi orbi
poate ai plânge de milă
dacă m-ai vedea
cum număr clipele nopții
dintre cele două autobuze pe șosea
la radio se dezbate insistent
despre revolta roților de tren
din cimitirul de vagoane
ascunse printre stilouri creioane
frunze uscate de nuc
și două acordeoane