Banshee sau revolta piciorului de lemn cu frunze albastre,  Poezie

Nonsens, deșertăciune și momentul meu de tresărire

coliziunea vehementă între promisiune și ceea ce mi se întâmplă poate spaima ca iluzia că exiști să nu se destrame deși în fiecare dimineață arunc pe foc piciorul abia cioplit în somn apoi mă plâng ca un copil că îmi e greu aproape imposibil să-mi străbat drumul cuvenit se pare că am o plăcere vicioasă să mă autoflagelez ca și cum Isus renaște mereu în oasele și în pielea și sufletul meu vorbele tale sunt ca niște fluturi obosiți înainte de a ajunge la mine își dorm clipa lor de existență pe câte o frunză și nu e frunza lui cărtărescu și nici măcar divină acum e momentul în care tresar violent îți cuprind picioarele apoi le sărut degetele unul câte unul și picioarele ți se fac aripi și fâlfâie în cer câtă nebunie și mierea care ți se prelinge pe trupul de foc și buzele deja arse mi se lipesc de umărul tău ca de vină

niciodată dimineața nu avem sens trupurile noastre deja îmbătrânite două umbre rătăcite în cer sau ne risipim ca un fum creații spirituale și divine

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up