Banshee sau revolta piciorului de lemn,  Poezie

Universul 25 sau cum îmi mângâiam piciorul de lemn

tocmai mi-am adus aminte de un tulburător experiment al unui om de știință american antropologul John Calhoun numit inspirat Universe 25 (Universul 25) în încercarea de a da o predicție privind viitorul umanității plecând de la șoareci oameni și șoareci sper că nu te-am plictisit vreau să-ți mai spun doar despre apariția unei categorii de șoareci numită de Calhoun „frumoșii” capacitatea lor reproductivă a dispărut generațiile au fost tot mai reduse ca număr până ce colonia a murit nicio femelă nu s-a mai putut reproduce niciun mascul nu a mai generat urmași și mi-am adus aminte cum Dumnezeu ne-a izgonit din raiul nostru de care am fost bucuroși și de care ne tot minunam că există și cum am bâjbâit fiecare în singurătatea personală buimaci și cum tot rătăceam drumul care oricum nu ducea nicăieri și noi mereu am avut nevoie de dragoste ca de aer plonjam sinucigaș în amintiri cu speranța că ne vom vindeca sau ne amăgeam că uite cât de fericiți am fi fost și dădeam vina unul pe altul mai știu că te rugam să nu mă părăsești și uită-mă azi bolnav de singur când ne-a izgonit din Rai Dumnezeu nu ne-a smuls aripile doar le-a lipit și ele ne împiedicau la mers poate și de-asta nu am alergat unul către celălalt mie mi-au mai rămas doar cărțile și ele mă apasă pe piept și gâfâi

lumea noastră iubito a devenit încet încet hobbesiană nu am mai fost în stare să iertăm să fim blânzi să ne facem daruri stăteam toată ziua la soare și îmi mângâiam piciorul de lemn primit de la o mănăstire de maici de pomană apoi luam un pumn de sare și mă înconjuram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *