Teama de zbor sau joaca de-a avionul prin curte la Obor

când eram copil am petrecut la soră-mea în București la Obor aproape o lună aveam deja zece ani și îmi plăcea noaptea să merg ținându-mi echilibrul pe șina de tramvai până am descoperit o curte aproape ca un parc mă urcam într-un arțar până în vârf și de acolo îmi dădeam drumul încercând să zbor odată am zburat aproape o secundă și m-am ales cu o fractură la piciorul drept mereu am avut probleme cu el până să-l pierd acum dacă tot am o identitate variabilă mi-am zis că ar fi cazul să nu-mi mai fie frică sau rușine că mă voi face de râs și nici nu ar trebui să-mi pese că îmi urcă noroiul sau praful pe picioare până la genunchi e drept că atunci când plouă și sunt pe drum piciorul de lemn își dublează greutatea și abia dacă mai mișc deși mereu mi s-a spus că sunt prea ușor că îmi curg toate de pe mine ca și cum m-aș destrăma la prima atingere îmi cad mâinile îmi cade capul și hainele în dezordine nu e nimic îmi spune îngerul meu de serviciu cu cât ești mai ușor cu atât te poartă vântul pe umeri atunci când ești flămând cel mai ușor lucru din lume este să levitezi am plutit de mai multe ori în aer chiar cu sicriul în cârcă era din scândură de salcâm să nu putrezească asta e sigur și renunți mie îmi pare că cedezi mult prea ușor încerc să te trag de aripi și nu reușeam se pare că nici tu nu vrei deși știm amândoi că ești campionul foamei cum niciodată în lume nu a mai fost la ce îmi folosește îmi spui… cum la ce ești un titan al flămânziei apuc să-ți spun și dintr-odată piciorul îmi înflorește sublim și prind și eu aripi și sigur am să zbor

tot efortul meu să zbor nu a dus la nimic și am ajuns la concluzia că în viață cu cât ești mai înfometat cu atât trebuie să fii mai folositor comunității fă bine și cumpără-ți bilet de autobuz și pleacă la serviciu în lumea de apoi