Despre răsfățul pământului, Calvin Russell și Cunoaștere

ar fi trebuit să învăț
de la pruni să-mi mut
din când în când soarta
din calea ta mai ales
până și pământul
se sufocă subit
și-atunci își strânge fustele
și se dă peste cap
apoi se aruncă
cât e de mare
într-o cișmea
și chiar se face bine

în schimb am învățat
de la oameni să mint
dar asta-i cu totul
și cu totul altceva
e o altă poveste
cu o iubire
și cu o narghilea
primită într-o iarnă
în dar

inorogul satului e orb
mai are sărmanul
și o copită despicată
de obicei îl poartă
îngerii de subsuori
și-l duc acasă
le plângi de milă
dar e jobul lor
apoi îngerii
se întorc la bar
și se îmbată
praf se fac

iar de data asta
tonomatul cântă
și altceva decât Tom Waits
cântă soldatul
lui Calvin Russell
un vinil adus
de unul dintre îngeri
care fusese
în viața lumească
și el mercenar
îmi place la nebunie
cântecul ăsta
dar nu mă crezi

brusc am avut chef
să țin un discurs
despre iubire
celor din bar
m-am urcat pe scaun
și am început să țip
cum că iubirea
e cuvântul matrice
al binelui din noi
și nu oricum
ci în sensul primordial
al lucrurilor (sâc!)
al vieții însăși
despre care
unii spun că e infinită
iar alții o confundă
cu plăcerea carnală
când am zis sex
s-a făcut liniște în bar
dar am început
să vorbesc
despre Geneză
și s-a făcut
hărmălaia la loc
apoi am vorbit
despre noi doi
ca despre
Adam și Eva
apoi de cum
se desfăcea
întunericul în două
și nici acum
nu înțeleg de ce
lumina din ochii mei
s-a lovit puternic
de poarta sânilor tăi
ca de un zid
și s-a stins
și s-a făcut frig
și s-au făcut
ochii mei strigoi
ca să ne bântuiască
viața rămasă
și să ne pară rău
de ce ar fi putut să fie
dar nu va mai fi
niciodată
că așa cică este
rostul lucrurilor pe aici
și la toate astea
îi spunem Cunoaștere
nu-i așa
că-ți vine să râzi?