Catedrala din frigider

Imaginea reprezentativă a fost generată cu AI

Într-o zi, P, un funcționar umil de la Primărie, a descoperit o catedrală în frigider.În locul raftului de sus se înălțau două turnuri de gheață, cu clopote care băteau atât de încet, încât trebuia să-ți apropii urechea ca să le auzi. Sub ele se întindea o piață cu oameni îmbrăcați de sărbătoare. Din ușa catedralei ieșea un arhiepiscop, însoțit de doi diaconi.

— În sfârșit! a strigat arhiepiscopul când l-a văzut pe P în ușa frigiderului.

P s-a speriat și a închis frigiderul. A numărat până la zece și l-a deschis din nou.

Catedrala era tot acolo. Un diacon mătura treptele cu o periuță de dinți.

— Ați întârziat, a spus arhiepiscopul.

— Eu sunt inspector la Direcția de Evidență a Bunurilor Mobile.

— Știm. Tocmai de aceea v-am ales.

— Sunt ateu.

— Știm și asta.

P a închis ușa și a plecat la serviciu fără să mănânce.

La birou a redactat trei adrese, a respins o cerere pentru lipsa unei virgule și a cerut în scris verificarea instalației electrice din apartamentul său.

Electricianul a venit seara. A deschis frigiderul, a privit înăuntru și a întrebat:

— Unde-i becul?

— Nu vedeți catedrala?

— Care catedrală?

P s-a uitat peste umărul lui. Turnurile erau acolo, numai că unul se aplecase puțin. Din acoperiș picura apă peste credincioși, care se adăposteau sub umbrele.

— Nu aveți nimic la instalație, a spus electricianul. Dar garnitura nu mai etanșează bine.

A închis ușa și a plecat.

În dimineața următoare, frigiderul era mai îngust. Între el și dulap apăruse un spațiu în care încăpeau lejer două degete.

⁂

În frigider, într-un bol de porțelan, lângă catedrală, erau șase prune. Le cumpărase sâmbătă din Obor. Erau mari, albăstrui, cu brumă pe coajă.

Într-o seară, după ce încercase fără succes să scoată o sticlă de lapte de sub un contrafort, a luat o prună și a mușcat din ea. S-a trezit în catedrală. Stătea în mijlocul naosului, îmbrăcat în pijama, cu sâmburele de prună în mână. În jurul lui, câteva sute de credincioși au îngenuncheat.

— Preasfinția Voastră! a exclamat arhiepiscopul.

— V-am spus că nu sunt preot.

— Nu v-am cerut să fiți preot. V-am cerut să oficiați.

— Este același lucru.

— Nu și aici.

Arhiepiscopul i-a întins o carte înghețată. Pe copertă scria Rânduiala slujbei pentru cel care nu crede. P a deschis-o. Paginile erau albe.

— Nu scrie nimic.

— Tocmai aceasta este dificultatea, a spus arhiepiscopul.

Dinspre altar a venit un miros puternic de tămâie și proaspătul intrat a strănutat.

Apoi a strănutat din nou, atât de violent, încât trei vitralii au căzut din ferestre. Credincioșii s-au ridicat și au început să adune cioburile.

— Sunt alergic la tămâie!

— Putem folosi pătrunjel, a propus un diacon.

— Nu folosim nimic!

Cu un semn discret, arhiepiscopul le-a cerut diaconilor să stingă cădelnițele. Diaconii au stins cădelnițele.

— Atunci să începem.

— Nu începem!

În clipa aceea, P s-a trezit pe podeaua bucătăriei, lângă frigider.

Pijamaua îi era prea mare.

S-a ridicat, s-a măsurat lângă tocul ușii și a constatat că pierduse șapte centimetri.

⁂

În următoarele zile a făcut tot ce i-a stat în putință să scape de catedrală.

A scos frigiderul din priză. Catedrala a rămas înghețată, dar în bucătărie a început să ningă.

A chemat un preot din cartier. Acesta a deschis ușa, a văzut catedrala și a îngenuncheat.

— Minune dumnezeiască!

— Părinte, puteți oficia dumneavoastră?

Preotul a încercat să intre, dar s-a lovit cu fruntea de raftul pentru ouă.

— Nu sunt eu cel chemat, a spus.

A plecat cu două cuburi de gheață într-o batistă.

P a încercat să vândă frigiderul. Cumpărătorul l-a întrebat dacă are congelator separat.

— Are o catedrală.

— Nu mă interesează. Eu vreau congelator.

Între timp, de fiecare dată când deschidea ușa fără să mănânce o prună, câte o bucată din catedrală se topea. În aceeași măsură dispărea și frigiderul. Mai întâi mânerul, apoi un colț al ușii, apoi jumătate din peretele din spate.

P putea vedea prin el gresia bucătăriei.

Totuși, prunele rămâneau întregi. Ba chiar se înmulțeau.

Într-o dimineață erau douăsprezece. În următoarea, douăzeci și patru. Curând bolul s-a umplut, iar prunele au început să cadă pe rafturi, să se rostogolească printre turnurile catedralei și să astupe ferestrele.

În ușă și-a făcut apariția arhiepiscopul, cu o prună în brațe

— Trebuie să faceți ceva.

— Ce?

— Slujba.

— Nu cred în Dumnezeu!

— Nici noi nu v-am întrebat asta.

P a mâncat o prună. S-a trezit din nou în catedrală. De data aceasta, în naos creștea un prun, ale cărui rădăcini ridicaseră câteva lespezi.

— Începeți, l-a rugat arhiepiscopul.

P a refuzat. Când a revenit în bucătărie, avea înălțimea unui copil de zece ani.

A doua oară a ajuns cât un școlar din clasa întâi. A treia oară, cât o palmă.

Hainele îi rămăseseră mari. Dormea într-o cutie de pantofi, iar pentru a urca pe masă folosea cablul fierbătorului.

A încetat să mai mănânce prune.

⁂

În câteva zile, prunele au umplut frigiderul, apoi bucătăria.

Nu creșteau în copaci. Apăreau direct din aer, acoperite cu brumă, și rămâneau suspendate la diferite înălțimi. Unele erau cât nucile, altele cât dovlecii.

P a telefonat de pe mobilul pe care acum trebuia să-l apese cu ambele mâini.

— Direcția de Evidență a Bunurilor Mobile, a răspuns o voce.

— Sunt P. Am o problemă cu niște prune.

— Bunuri mobile?

— Da. Plutesc.

— Atunci depuneți cerere la Registratură.

— Nu pot ieși din casă.

— O puteți depune electronic.

— Sunt prea mic pentru tastatură.

— Nu este prevăzută o asemenea situație.

Legătura s-a întrerupt.

Până seara, prunele ieșiseră pe fereastră și acoperiseră cartierul Obor. Tramvaiele circulau cu farurile aprinse. Oamenii se opreau în mijlocul străzii și priveau în sus.

A doua zi, cerul nu se mai vedea.

Soarele răsărea undeva în spatele unei prune uriașe, iar lumina trecea prin coaja ei și colora Bucureștiul într-un violet murdar.

La televizor, un astronom explica faptul că nu este vorba despre o eclipsă.

Un ministru a cerut populației să nu intre în panică și să nu consume fructe de proveniență necunoscută.

P urmărea știrile de pe masa bucătăriei.

Frigiderul ajunsese aproape transparent. Din catedrală mai rămăseseră altarul, câteva bănci și turnul din dreapta.

Arhiepiscopul stătea singur în ușă.

⁂

În noaptea următoare, P a găsit lângă cutia de pantofi o prună cât un bob de mazăre.

A privit-o multă vreme. Apoi a mâncat-o.

S-a trezit în catedrală, care era acum atât de mică, încât credincioșii stăteau înghesuiți pe trepte. Arhiepiscopul îl aștepta lângă altar.

— Ați venit, a spus.

— Da.

— Începem?

P s-a uitat la cartea cu pagini albe.

— Nu știu ce trebuie să spun.

— Nici noi.

— Și atunci de ce mă așteptați?

Arhiepiscopul și-a scos mitra. Sub ea avea un cap mic, chel, cu o cicatrice deasupra urechii.

— Pentru că nimeni de aici nu poate pleca până nu începe slujba.

— Dar dacă nu există Dumnezeu?

Privirea arhiepiscopului s-a îndreptat spre alta

— Tocmai asta am vrea să aflăm.

P a deschis cartea.

A rămas câteva clipe nemișcat, apoi a spus:

— Nu știu dacă mă aude cineva.

Din băncile catedralei s-a auzit un foșnet.

— Nici eu nu știu dacă exist, a continuat. Dar sunt aici.

Cel dintâi a îngenuncheat arhiepiscopu.

Credincioșii l-au urmat.

P a închis cartea.

În clipa aceea, toate prunele de deasupra Bucureștiului, una câte una, s-au îndepărtat de oraș, până când cerul a rămas gol.

⁂

Dimineața, în bucătărie nu mai era niciun frigider.

Un funcționar de la Direcția de Evidență a Bunurilor Mobile a venit la ora opt și a bătut la ușă. Nu i-a răspuns nimeni, așa că a lipit pe ușă o înștiințare: În lipsa titularului, bunurile rămase fără proprietar vor fi inventariate în termen de treizeci de zile. Apoi a plecat.

Dintr-o cutie de pantofi rătăcită sub masă, s-a auzit o voce  subțire:

— Vă rog să consemnați că sunt prezent și ateu!

Dar funcționarul cobora deja scările.